Partea a 4-a

CUVÂNTUL MAGIC: Există două categorii de magi: cei care practică magia cu ajutorul unui instrument, cel mai adesea o baghetă, şi cei care o practică prin unica putere a Cuvântului. Aceştia din urmă sunt mai evoluaţi, pentru că instrumentul lor magic e chiar gura lor: nu e separată de ei, nu o părăsesc, în timp ce ceilalţi sunt obligaţi să aibă o baghetă în mână, şi bagheta rămâne exterioară lor. Caduceul e atributul lui Mercur, zeul magiei, şi Mercur coordonează simultan gura, cuvântul şi mâinile. Cunoaşteţi primele cuvinte ale Evangheliei Sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu. Tot ce a fost făcut, a fost făcut prin El...” Tradiţia povesteşte că, într-un trecut îndepărtat, şi omul ştia să creeze prin Cuvânt. Dar de când a comis întâiul păcat care l-a separat de Dumnezeu, el a coborât încet-încet în materie, pierzând astfel puterea Cuvântului, şi a fost obligat să creeze cu mîinile. La origine, omul era un rege, nu trebuia decât să dea ordine şi aceste ordine erau executate, pentru că un rege are întotdeauna servitori pentru a-i executa ordinele şi a-i îndeplini dorinţele. Dar omul, pierzând regalitatea, nu a mai putut domina materia şi, pentru a obţine de la ea ce voia, a fost obligat să lucreze cu mâinile sale. Astfel, umanitatea e obligată acum să se bată cu materia pentru a o fasona şi a-şi câştiga existenţa, aşa cum Dumnezeu a spus lui Adam: “Îţi vei câştiga pâinea cu sudoarea frunţii.” Dar această putere a Cuvântului omul poate să o regăsească cu condiţia de a începe o muncă de transformare interioară. Această muncă, care a fost tot timpul învăţată în Iniţiere, începe prin stăpânirea gândurilor şi sentimentelor. Pentru că dacă oamenii vorbesc, vorbesc fără a-şi da seama de ceea ce spun şi de ce spun, din cauză că nu-şi controlează nici gândurile nici sentimentele lor. Ei o ştiu, de altfel, dar cred că nu e prea grav. Cuvintele, sunt aer, acestea nu produc consecinţe, iar ei pot aranja uşor lucrurile... Ei nu, tocmai, acestea nu se pot aranja aşa de uşor. Se povesteşte de un om care a venit într-o zi la Mahomed şi i-a spus: “Sunt foarte necăjit pentru că m-am purtat rău faţă de un prieten de-al meu. L-am acuzat pe nedrept, l-am calomniat, iar acum nu ştiu cum să repar toate acestea. Ce mă sfătuieşti?” Mahomed a ascultat atent şi i-a răspuns: “Iată ce trebuie să faci: pune o pană în faţa fiecărei case de pe stradă şi revino la mine mâine.” Omul a plecat, a făcut ce i-a spus Mahomed: a pus în faţa fiecărei case de pe strada sa o pană. Următoarea zi s-a dus la el. “Bine, a spus Mahomed, du-te acum şi caută penele şi adu-le aici.” Câteva ore mai târziu omul revine ruşinat: nu a mai găsit decât o pană. Atunci Mohomed îi spuse: “Este la fel şi pentru cuvinte: odată spuse, nu le mai poţi retrage, ele şi-au luat zborul.” Şi omul a plecat foarte necăjit. Acum, aş vrea să prelungesc această conversaţie. Să presupunem că cineva vine să mă vadă pentru a mă întreba cum să repare o bârfă sau unele acuzaţii injuste pe care le-a făcut. Îi povestesc aceeaşi poveste, dar adaug ceva foarte important. Îi spun: “Trebuie să vorbeşti din nou de această persoană, dar insistând asupra calităţilor sale, virtuţilor sale, bunelor sale intenţii. Cum există totdeauna ceva bun în fiecare creatură, caută şi vei găsi. - Şi în felul acesta îmi voi repara greşeala? - Nu, nu e posibil, pentru că cuvintele pronunţate au provocat deja stricăciuni în regiunile invizibile, şi chiar vizibile câteodată; dar vei crea astfel ceva diferit care va şterge un pic cuvintele tale. Şi când va veni momentul când Karma te va obliga să plăteşti, puţin timp după aceea vor veni şi consecinţele cuvintelor bune pe care le-ai pronunţat de asemenea în trecut, şi vei fi consolat. Ce e un cuvânt? E o rachetă care parcurge spaţiul, care declanşează forţe, excită entităţi şi provoacă efecte ireversibile. Da, şi dacă este un cuvânt răuvoitor, criminal, stricăciunile pe care le provoacă sunt ireparabile. Evident, dacă putem remedia situaţia imediat nu va fi aşa grav, dar cu cât trece timpul, cu atât acele cuvinte produc mai multe stricăciuni. Veţi spune: “Dar am reparat, pentru că am spus apoi chiar contrariul. - Pentru cuvintele bune vei fi recompensat, dar pentru cuvintele rele va trebui să plăteşti, adică vei fi pedepsit.“ Iată ceea ce nu ştiaţi. Credeaţi că putem repara totul? Nu, pentru că binele şi răul pe care-l facem merg în două regiuni diferite, în două straturi diferite, şi aceste straturi se suprapun. Nu putem retrage cuvintele pe care le-am lansat pentru că ele se găsesc deja scufundate sub alte straturi terestre sau supraterestre. Timpul este deci un factor foarte important. Să presupunem că aţi dat ordinul de tăiere a capului cuiva: cei care trebuie să execute ordinul au plecat deja. Ce puteţi face pentru a repara greşeala, odată ce capul va fi căzut? Oare îl veţi lipi la loc? Când un ordin a fost dat, ce mai putem face? Să dăm un contraordin, deci să trimitem alţi mesageri, alţi servitori mai rapizi, ca să interzică execuţia. Dar dacă a trecut prea mult timp, nu mai e nimic de făcut. Nu trebuie întârziat, dacă e posibil, pentru a repara răul pe care l-am făcut altora, dacă nu, dreptatea sau Karma vor intra în acţiune şi vom plăti până la ultimul bănuţ. Majoritatea oamenilor nu ştiu cum acţionează legea karmei: îşi lasă sentimentele să fiarbă, povestesc ce le trece prin minte despre unii şi alţii, dar într-o bună zi karma le va suna la uşă şi va spune: “Plătiţi acum!” Trebuie deci reparat de îndată efectul cuvintelor negative, fără a aştepta ziua de mâine, pentru că cuvântul îşi ia repede zborul: e o forţă, o putere care parcurge spaţiul şi acţionează. Dar ceea ce trebuie să ştiţi acum este că există o forţă încă mai puternică decât cuvântul, e gândirea; şi dacă vă puneţi imediat la muncă gândirea, puteţi imediat ajunge din urmă unele cuvinte nefericite. E dificil, desigur, pentru că gândirea şi cuvântul aparţin unor regiuni diferite. Cuvântul aparţine planului fizic, e o vibraţie, o deplasare de aer; în timp ce gândirea aparţine deja domeniului eteric. Dacă vreţi să remediaţi consecinţele rele ale cuvintelor voastre puteţi să vă concentraţi şi să cereţi servitorilor lumii invizibile să împiedice răul să se producă. În acest fel, nu veţi repara complet, dar evitaţi să fie mai rău. Numai că, trebuie să fiţi foarte rapid şi gândirea voastră trebuie să fie foarte intensă, dacă nu, ordinul de execuţie va fi dat şi veţi fi responsabil de toate stricăciunile pe care le-aţi produs. Unii îşi imaginează că e suficient să se scuze pentru răul care l-au comis. Nu, trebuie reparate greşelile, numai în felul acesta ne eliberăm. Spunând: “Sunt mâhnit, iartă-mă...”, e bine, dar aceasta nu ajunge. Când vi se face un cadou spuneţi “Mulţumesc”, dar acest cuvânt nu e echivalent cu ceea ce aţi primit. În aceeaşi manieră, cuvântul “iertare” nu poate repara răul pe care l-aţi făcut. Dacă aţi dat foc casei cuiva, nu e suficient să vă cereţi iertare: trebuie să-i construiţi altă casă, numai atunci veţi fi iertat. Veţi spune: “Şi dacă persoana pe care am lezat-o mă iartă?” Nu, problema nu se rezolvă aşa uşor, pentru că legea şi persoana nu sunt acelaşi lucru. Legea nu vă iartă, ea vă urmăreşte, până când reparaţi totul. Evident, acel care a iertat a dat dovadă de nobleţe, de generozitate, el se eliberează de frământări, de supărare, care l-ar menţine în regiunile inferioare. În timp ce acela care nu a iertat, suferă, e reţinut de imaginea persoanei care i-a făcut rău, se gândeşte la ea tot timpul, e legat, nu mai avansează. Dacă Iisus a spus că trebuie să ne iertăm duşmanii, e pentru ca omul să se poată elibera de gândurile negative şi ranchiuna care l-ar dezagrega. Da, e o lege extraordinară. Dar când iertaţi pe cineva, problema persoanei care v-a făcut rău nu e rezolvată. Iertarea eliberează pe cel ce a fost maltratat, lezat, calomiat dar nu îl eliberează pe cel care a comis greşeala. Pentru a se elibera, vinovatul trebuie să repare. Când aţi calomiat pe cineva, i-aţi luat prestigiul sau onoarea sa, şi de atunci vor urma evenimente neplăcute pentru el, pentru evoluţia sa. Să presupunem acum că mergeţi şi cereţi iertare acestei persoane; dacă ea vă iartă, bineînţeles, ea se eliberează, dar cum nu aţi reparat nimic, calomiile pe care le-aţi semănat continuă să producă şerpi, tigri, lupi - simbolic vorbind - care vin să masacreze şi să-şi devoreze oile. Aceasta vrea să spună că relele consecinţe ale cuvintelor voastre vor dăuna de asemenea părinţilor şi prietenilor victimei. Deci, nimic nu s-a rezolvat. Trebuie acum să găsiţi alte cuvinte, alte gânduri, alte forţe, care să repare stricăciunile. În acel moment veţi fi iertat de persoana pe care aţi lezat-o şi de asemenea şi de legea care a înregistrat aceste stricăciuni. Deci, nu vă imaginaţi că puteţi rezolva totul cu scuze: nu, e o rezolvare pentru persoana ce vă iartă, dar nu e o rezolvare din punct de vedere al justiţiei. Câţi oameni sunt nemulţumiţi de destinul lor! Ei sunt porniţi împotriva lumii întregi pentru că viaţa lor e grea şi cuvintele pe care le aruncă în acel moment împotriva celor care sunt mai privilegiaţi decât ei sau pe care îi cred responsabili de situaţia lor sunt cu adevărat distructive: ele sunt pline de o forţă pe care poate nu o cunosc, dar care crează pagube celorlalţi. Nu e permis a face aceasta, trebuie să o ştiţi. Dacă simţiţi nevoia să-i umiliţi pe alţii sau să le faceţi rău cu cuvintele voastre, pentru că vă simţiţi dezavantajaţi, plângeţi-vă sau compătimiţi-vă, dacă aceasta vă face bine, dar lăsaţi-i pe alţii în pace, dacă nu, karma va veni într-o zi şi vă va cere socoteală. Trebuie deci, ca fiecare să se supravegheze, să vadă pericolele acestor tendinţe, să înţeleagă că ele sunt o slăbiciune şi nu o forţă cu care să se mândrească. Dacă nu sunt precauţi şi nu încearcă să domine aceste tendinţe distructive, într-o zi, mai repede sau mai târziu, oamenii vor fi dominaţi de acestea. Nu veţi triumfa niciodată, dacă credeţi că e minunat să acţionaţi aşa. Şi chiar presupunând că un alt individ care îi seamănă i se împotriveşte şi îl striveşte la rândul său, arătându-se tot atât de mândru de atitudinea lui, cel în cauză va constata că nu e atât de corect şi minunat! Ei da, cel care vrea să vorbească tare trebuie să ştie că va găsi oricând pe cineva care va vorbi mai tare decât el, cine e grosolan va găsi pe cineva care e mai grosolan decât el. Trebuie luate precauţii ca acestea să nu se întâmple. Nici un cuvânt pronunţat nu rămâne fără consecinţe. Atunci, dacă vă scapă nişte cuvinte nejuste sau răutăcioase despre cineva încercaţi, imediat ce vă daţi seama, să vă concentraţi pentru a-i transmite multă iubire, multă lumină. Dar chiar şi în acest caz anumite pagube s-au produs deja şi e nevoie de timp pentru a simţi efectele gândurilor voastre bune. Cuvintele lui Mohamed sunt foarte profunde: penele şi-au luat zborul, nu le mai puteţi găsi. Proiectaţi forţe benefice, pozitive şi veţi avea rezultate benefice, pozitive. Proiectaţi forţe negative, vor urma consecinţe negative. Iată cum binele şi răul coexistă, dar o repet, în două straturi diferite. Răul produce rău, binele produce bine. De aceea trebuie să lucraţi zilnic pentru a vă face cuvântul inteligent, luminos, armonios, pentru a face minuni asupra voastră înşivă, apoi asupra altora, şi asupra naturii întregi. Adevărata magie este cea a cuvântului puternic, viu, a cuvântului care vine de la Dumnezeu, care curge din sursă. Încă din antichitate, Iniţiaţii cunoşteau puterea cuvântului. De aceea binecuvântarea ocupă încă un loc de seamă în ritualurile religioase. Cuvântul “a binecuvânta” înseamnă a spune lucruri bune, în sensul pronunţării de cuvinte care aduc binele. Adevărata binecuvântare e un act de magie albă. Bineînţeles, pentru a realiza acest act de magie albă omul trebuie să fie dezinteresat, pur, stăpân pe sine însuşi. Cât despre cel care primeşte această binecuvântare, trebuie ca el să fie cel puţin receptiv, doritor în a se ameliora şi de a munci pentru bine. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, binecuvântarea rămâne fără efect. Dar cu toate acestea e bine a păstra acest ritual al binecuvântării, cu speranţa că într-o zi oamenii vor deveni conştienţi de semnificaţia lui, atunci el va deveni un cuvânt, un gest eficace. Şi voi, de asemenea, trebuie să vă obişnuiţi să binecuvântaţi, să spuneţi cuvinte bune. Când atingeţi capul copilului vostru, mâinile sau picioarele lui mici, sau când ţineţi în braţe fiinţa pe care o iubiţi, de ce să nu le binecuvântaţi, pentru ca îngerii să vină şi să facă din ele fiinţe magnifice? Trebuie să binecuvântaţi tot ceea ce atingeţi, obiecte, hrană, fiinţe. Trebuie să vorbiţi cu dragoste şi blândeţe, nu numai cu oamenii, dar şi cu florile, păsările, arborii, animalele, pentru că e un obicei divin. Cel ce ştie să spună cuvinte care inspiră, care dau viaţă, posedă o baghetă magică în gura sa. El nu pronunţă niciodată aceste cuvinte în van, pentru că există tot timpul în natură unul din cele patru elemente: pământ, apă, aer sau foc care e acolo, atent, aşteptând momentul de a participa la realizarea a ceea ce exprimaţi. Se întâmplă, deasemenea, ca realizarea să se producă foarte departe de cel care a dat germenii şi nu mai putem să o vedem. Dar să ştiţi că se produce. Aşa cum vântul duce seminţele departe, tot aşa cuvintele voastre bune îşi iau zborul şi vor produce rezultate magnifice departe de ochii voştri. Dar, pentru a vorbi pietrelor, plantelor, animalelor trebuie să ştiţi unde se găsesc entităţile lor. În tot cazul, ele nu sunt în planul fizic, ca pentru om. Da, dacă omul posedă conştiinţă, este pentru că entitatea sa a coborât până în planul fizic. Entitatea unui animal se află în planul astral; acelea ale plantelor se află în planul mental, de aceea ele sunt extrem de limitate în privinţa manifestărilor lor. Cât despre entităţile pietrelor, ele se află foarte, foarte departe, în planul cauzal, şi acesta e motivul pentru care ele par moarte; dar chiar dacă viaţa lor e foarte redusă, în realitate, ele sunt vii. Luaţi o piatră în mână şi spuneţi-i cuvinte bune: aceste cuvinte vor fi înregistrate. Vorbiţi de asemenea seminţelor, florilor şi arborilor înainte de a le pune în pământ: ele vor creşte mai bine. Vedeţi, există tot timpul ceva util de făcut în viaţă. Natura e imensă, e atât de bogată! Dar, evident, pentru ca cuvântul vostru să fie întradevăr eficace şi să dea rezultate benefice trebuie să respectaţi câteva reguli. Dacă aţi învăţat să vă stăpâniţi, să vă puneţi într-o stare de armonie, de puritate, de lumină, veţi putea degaja forţe, puteri, care vor acţiona asupra întregii naturi, altfel, puteţi pronunţa toate cuvintele pe care le vreţi şi nu se va întâmpla nimic, cu excepţia înregistrării câtorva prostii. A înregistra e ceva - totul se înregistrează - dar a ajunge, graţie acestor înregistrări, la a influenţa favorabil natura sau conştiinţa fiinţelor este cu totul altceva. Cuvintele sunt puternice, dar trebuie să învăţaţi cum să vă serviţi de ele pentru a transforma totul în jurul vostru şi să vă transformaţi pe voi înşivă. Atunci când vă este frig, când vă simţiţi singur, descurajat, când aveţi impresia că nimeni nu vă iubeşte, pronunţaţi cuvântul “iubire” o dată, de două ori, de zece ori şi în diferite feluri: veţi declanşa astfel puterile cosmice ale dragostei şi nu vă veţi mai simţi singur, abandonat... Atunci când vă simţiţi în obscuritate, ca şi cum aţi fi căzut în fundul unei prăpăsti, pronunţaţi cuvintele “înţelepciune”, “lumină”, până când ele vor vibra şi vor cânta în toate celulele corpului vostru. În acel moment, totul se va lumina... Atunci când vă simţiţi îngrijorat, limitat, tulburat pronunţaţi cuvântul “libertate”. Puteţi de asemenea să pronunţaţi cuvintele “frumuseţe”, “adevăr”, “forţă”... Trebuie să faceţi aceste exerciţii în fiecare zi pentru a înţelege ce a vrut să spună sfântul Ioan prin: “La început a fost cuvântul.” (A se vedea “Cuvântul vibrant” cap XI al tomului 32 din Opere Complete)

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)