Partea a 14-a

PUTEREA MAGICĂ A ÎNCREDERII Bănuielile, neîncrederea, îndoiala sunt forţe distructive. Eu nu spun că nu trebuie să fiţi niciodată neîncrezători sau să aveţi îndoieli, nu, orbirea nu e un sfat. Dar vreau să vă atrag atenţia asupra forţelor negative pe care fiinţa umană le declanşează şi le proiectează la rândul său, întreţinând în ea neîncrederea şi bănuiala. Când bănuiţi pe cineva, fără a vă da seama, îl împingeţi să facă ceea ce bănuiţi. Un soţ, de exemplu, o bănuieşte pe soţia sa că a fost în braţele unuia sau altuia şi o acuză că a fost infidelă. În realitate, nu e adevărat, ea protestează, se justifică, dar degeaba, soţul e de o gelozie maladivă şi o interoghează fără încetare asupra celui mai mic gest, îi face scene. Ce se petrece după un timp? Această femeie, care a vrut să rămână fidelă soţului ei, ajunge să-l înşele şi ea e prima care se miră, nu înţelege cum a ajuns să fie antrenată să comită un adulter. E foarte simplu: soţul ei a împins-o: da, prin acuzaţiile sale, el a creat condiţii favorabile, a sugestionat-o în planul astral, şi săraca, a sfârşit prin a comite acest lucru. Cu toate acestea, ea era cinstită, voia să reziste... Atunci vedeţi cum aceşti nefericiţi soţi provoacă chiar căderea propriilor lor soţii! Şi e la fel pentru un bărbat care, forţat să asculte reproşurile soţiei lui că o înşeală, sfârşeşte prin a o face. Doar este necesar ca cuvintele să corespundă realităţii! Câte tragedii şi drame au ca origine îndoiala, bănuielile şi lipsa de încredere! Deci, femeile, bărbaţii sunt creatorii inconştienţi ai binelui şi răului. De ce e atât de greu să înţeleagă această lege psihologică şi magică? Şi asta nu e totul. Cum v-am spus de mai multe ori, trebuie să ţinem cont de faptul că fiinţa umană posedă două naturi: o natură superioară şi o natură inferioară, şi efectele pe care le produceţi asupra unei fiinţe depind deci de forţele pe care le treziţi în una sau alta din aceste două naturi. Atunci când nu încetaţi să emiteţi bănuieli asupra cuiva, vă legaţi de natura sa inferioară, şi nu numai că o întăriţi, dar primiţi de la ea curenţi, şi într-o zi veţi avea aceleaşi defecte şi slăbiciuni ca şi cel asupra căruia aţi fost pornit. Dacă vă ocupaţi continuu de defectele altora, deschideţi în voi înşivă o poartă pentru a le lăsa să intre şi prin această manieră de a acţiona vă întârziaţi propria evoluţie. Când nu aveţi în cap decât viciile şi crimele oamenilor, atrageţi toate entităţile rele care sunt acolo, la adversarul vostru, vecinul vostru, sau la membrii familiei voastre; atunci nu vă miraţi dacă într-o zi vă veţi simţi degradat. E un fenomen magic, e foarte simplu. Şi contrariul e valabil, de asemenea. Dacă vă veţi decide să nu vă mai gândiţi la defectele cuiva, ci să vă legaţi de virtuţile sale, de spiritul său, fie că o ştie, fie că nu, se vor stabili legături şi curenţi între el şi voi, şi într-o zi veţi ajunge să aveţi calităţile sale. Când vom cunoaşte această lege mare a schimburilor, a osmozei, a fuziunii, vom înţelege că trebuie să încetăm să ne legăm de slăbiciunile altora, şi din contră, va trebui să căutăm fiinţe foarte evoluate pentru a avea schimburi cu ele. Astfel lucrează cei ce sunt inteligenţi. Ceilalţi, care sunt biete creaturi slabe, mizerabile, stupide, nu se înverşunează decât asupra defectelor altora, asupra urâţeniei altora, fără a şti ce îi aşteaptă. Trebuie să încetaţi să mai trăiţi cu îndoieli, bănuieli. Vă imaginaţi că eu trăiesc cu îndoieli? Nu, de la început eu lucrez cu certitudine şi încredere, le dau credit oamenilor. Eu ştiu că mulţi oameni sunt handicapaţi pentru că destinul li se împotriveşte, dar ştiu că, dacă le dau un mic capital, simbolic vorbind, ei vor putea să-şi deschidă un mic butic şi să câştige atâţi bani încât să-mi dea după aceea înapoi acest capital, iar apoi vor putea chiar să-i ajute pe alţii. Deci, şi ei vor putea să le dea credit altora pentru ca să se poată redresa şi ieşi din dificultăţi. Dacă Dumnezeu nu ar da credite oamenilor, nici unul dintre ei nu ar putea subzista. Şi eu, mă străduiesc să acţionez ca şi Dumnezeu. Mulţi oameni au venit după mine, eu vedeam că sunt doar bieţi oameni cumsecade, dar le-am acordat încredere; unii au lucrat, au învăţat, şi acum îmi dau înapoi din ceea ce le-am dat. Dacă nu le-aş fi dat credit, bieţii de ei, s-ar fi chinuit etern. Fără încredere, nimic nu poate să meargă. Chiar când mergeţi cu maşina voastră, sunteţi obligaţi să aveţi încredere în toţi ceilalţi conducători care sunt pe şosea. Dacă vă gândiţi fără încetare: “O, acesta nu ştie să conducă! Acesta mă va lovi!...” veţi fi tulburat şi voi veţi fi cei care vă veţi arunca peste ei. Încrederea e absolut necesară pentru ca totul să funcţioneze. Dacă voi credeţi că, atunci când privesc anumite persoane, eu nu văd slăbiciunile care sunt acolo, marcate pe feţele lor, vă înşelaţi! Să presupunem însă că eu nu am nici intuiţie nici clarviziune, că nu am studiat figzionomia şi nu vă voi spune ceea ce văd. De altfel, nu o spun niciodată, acestea le ţin pentru mine. Eu dau credit la toată lumea, acesta e secretul meu. Graţie acestei încrederi, am reuşit să fac ceva. Dar nimeni nu vrea să mă imite. Nu vreţi să înţelegeţi că încrederea trezeşte tot ceea ce e divin la alţii. Când aveţi încredere în cineva, chiar dacă e beţiv, vicios, slab, această încredere pe care o manifestaţi îl împinge să se amelioreze pentru a vă arăta că nu v-aţi înşelat asupra nobleţii sale. Chiar şi un criminal căruia îi arătaţi încredere va reuşi să se transforme. Încrederea dezarmează fiinţele, dar voi nu vreţi să-i studiaţi puterea. Evident, din timp în timp, din cauza încrederii voastre, veţi avea câteva surprize... Sunt riscurile meseriei! Dar în comparaţie cu lucrurile bune pe care le-aţi primit, nu merită pentru acestea să nu aveţi încredere. Într-o ladă de pere sau fructe sunt totdeauna câteva care sunt stricate, şi pentru aceasta merită să aruncăm toată lada? Printre cei cărora le-am arătat încredere, sunt unii care mi-au făcut mult rău. Da, dar sunt şi mai mulţi care sunt aici pentru a-mi reda încrederea însutit. Toţi cei care nu au înţeles rolul magic al încrederii sunt prudenţi, închişi, rezervaţi, bănuitori, şi trec ca inteligenţi. Evident, nimeni nu-i va muşca, poate, dar nimeni nu-i va iubi. Atunci, nu merită să fii puţin muşcat, împuns, dar pentru a avea în final întreaga lume de partea ta? Poate că unii nu vor fi la înălţimea încrederii voastre şi vă vor trăda... Cui o spuneţi? Dar sub pretextul că unii oameni sunt slabi, egoişti, necinstiţi, ingraţi, trebuie să-i dispreţuim şi să-i rejectăm pe toţi ceilalţi, definitiv? Ei nu, nu e o filozofie bună. Dacă oamenii ar cunoaşte legile magice, în ciuda nenorocirilor, în ciuda accidentelor, în ciuda răutăţilor şi trădărilor, ei ar continua să aibă încredere, să-i lumineze pe alţii, să-i ajute, să le deschidă comorile întregii naturi. Pentru că, într-o zi, toate creaturile care le-au făcut rău vor plânge cu lacrimi amare dându-şi seama că erau pe cale să masacreze pe cel mai mare binefăcător al lor. Da, atunci când se vor vedea cât de josnice au fost, nu vor mai şti unde să se ascundă pentru a plânge. Când am înţeles acestea, am ales încrederea, dragostea şi răbdarea, iar pe toţi acei care nu se gândesc decât cum să-mi sape mormântul încec să-i suport şi continui să le dau tot ceea ce am mai bun. În realitate, nu există o fiinţă mai crudă decât un Iniţiat, pentru că el a găsit cea mai teribilă răzbunare. El îşi spune: “Toţi ceilalţi se răzbună cu critici, acuzaţii, arme, dar acestea nu sunt eficace. Nu te răzbuni cu adevărat pe inamicii tăi căutând să le faci rău, ci continuând să-i luminezi, să-i hrăneşti, pentru că într-o zi, când vor înţelege că au fost mârşavi şi ingraţi, nu vor mai şti cum să se scuze şi să-şi repare greşelile.” Eu am decis o dată pentru totdeauna să nu mă ocup de ceea ce fac oamenii. Mă gândesc că alţii, cei ce i-au trimis pe pământ au ştiut ce trebuie făcut cu ei. Eu nu sunt un judecător şi îmi fac numai treaba mea. Voi, dacă vreţi, ocupaţi-vă de tot ceea ce e inferior şi negativ în alţii, şi veţi vedea rezultatele! În acest timp, eu mă ocup de fiinţa voastră superioară, de Divinitatea care e în voi: vreau să o eliberez, să o hrănesc şi astfel voi câştiga într-o zi întreg Cerul. Da, am o întreagă ştiinţă în cap. Dacă nu o aveam, aş fi făcut şi eu la fel ca toată lumea. Dar graţie cunoştinţelor mele, graţie acestei lumini pe care mi-a dat-o Dumnezeu, încerc să beneficiez de tot ce există mai minunat. De ce nu v-aţi decide să faceţi ca mine?

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)

Partea a 13-a

PRIVIREA Ochii ne permit să percepem lumina, culorile şi formele, aşa cum urechile ne permit să percepem sunetele. Urechile sunt organe pasive, receptive. Dar spre deosebire de urechi, ochii pot deveni emisivi, activi, pentru că prin privirea sa omul vorbeşte, sugerează, influenţează, comandă. Astfel putem plasa privirea în categoria gesturilor şi, ca şi gesturile, ea trebuie stăpânită, educată, pentru a nu produce decât efecte benefice. Prima regulă este de a nu privi oamenii fix pentru a ne impune lor, nu avem acest drept. Dar nu e bine nici să-i privim pasiv, cu ochi neexpresivi, pentru că ei se vor simţi demagnetizaţi, vampirizaţi. Da, vampirismul există sub tot felul de forme: gesturi, cuvinte, privire... Anumite persoane sunt atât de dezvoltate în vampirism, conştient sau inconştient, încât prin privirea lor aspiră întreaga voastră vitalitate. Am constatat-o adesea. Există oameni a căror privire nu îmi place să o întâlnesc, pentru că ei paralizează energiile mele, simt o senzaţie de toropire ce mă năpădeşte, şi nu pot face nimic pentru ei. În timp ce alţii, care au o privire vie, îmi dau ceva privindu-mă, şi eu pot atunci să le dau mai mult. Trebuie să vă gândiţi să observaţi şi să supravegheaţi expresia ochilor, întrebându-vă: “Oare dau sau primesc?” E bine să dai şi nu e deloc rău a primi în schimb, pentru că e important să facem schimburi. Avem dorinţa de a fura celui care nu încetează să tot ia, pentru că e ca un hoţ, în timp ce suntem atraşi de cel care ştie să dea, să strălucească, pentru că practică cea mai înaltă magie. Trebuie deci să-i priviţi pe ceilalţi cu dragoste, dar fără insistenţă, într-un fel în care îi lăsaţi liberi. Nu încercaţi să-i obligaţi să răspundă la privirile voastre şi să se manifeste conform dorinţelor voastre. Pentru că cel ce primeşte o astfel de proiecţie a voinţei voastre se simte deranjat, violentat, şi nimic nu-l mai poate face să se deschidă către voi. El rămâne insensibil la toate manevrele voastre. Secretul pentru a-i câştiga pe ceilalţi este dragostea dezinteresată, care nu încearcă niciodată să pună mâna pe sufletul sau inima lor prin violenţă. Astrologii vă vor spune că oamenii au o anumită privire după planeta care domină în tema lor. Dacă este Luna, au o privire vagă şi visătoare, arătând că sunt cu capul în nori. Dacă e Mercur, ochii lor cercetează peste tot, şi descoperă câteodată... ceea ce se găseşte în buzunarele voastre! Venusienii vă trimit o privire languroasă şi vă aruncă ocheade pentru a vă atrage. Marţienii vă fixează cu un aer sfidător ca şi cum v-ar spune: “Atenţie, sunt gata să lupt cu dumneavoastră!” Jupiterienii vă înconjoară cu priviri protectoare care semnifică: “Bazaţi-vă pe mine, pot să vă ajut, cunosc persoane importante, le voi vorbi de dumneavoastră.” Privirea saturnienilor e plină de bănuieli, vă examinează cu neîncredere, pentru că ei cred că aveţi de gând să le faceţi un rău. Soarele vă priveşte deschis, cu o mare limpezime. Cum trebuie să ne privim? În tot cazul, nu în maniera lui Saturn care aruncă priviri bănuitoare. Îmi veţi obiecta că dacă nu ne îndoim un pic, vom fi înşelaţi şi jecmăniţi. E adevărat, dar dacă veţi rămâne de acum înainte neîncrezător, veţi crea aceeaşi stare de spirit în alţii şi traiul nu vă va fi mai uşor. În majoritatea cazurilor, când oamenii se întâlnesc unii cu alţii pe stradă sau în altă parte, ei se privesc cu indiferenţă, ca nişte străini sau chiar ca nişte inamici. Dacă nu au nici un interes să atragă atenţia cuiva, ei nu se gândesc să-şi arunce priviri de bunătate, de lumină, care ar putea ajuta. Cu toate acestea, când cineva e scufundat în îndoială, durere, disperare, aveţi, prin intermediul privirii voastre, posibilitatea de a-i da curaj. Peste tot, pe străzi, în trenuri, autobuze, metrou, întâlniţi mulţi oameni pe care puteţi să-i ajutaţi cu priviri bune şi cu gânduri pozitive pentru a-i susţine. Pe moment, nu îşi vor da seama de ce faceţi pentru ei, dar sufletul lor şi entităţile spirituale care locuiesc în ei vor şti să primească ceea ce le trimiteţi, şi astfel starea lor se va îmbunătăţi. Câteodată, vă simţiţi subit fericit, dilatat, fără a şti pentru ce. Totuşi, e foarte simplu. Nu vi s-a întâmplat niciodată, mergând pe stradă, să întâlniţi pe cineva pe care l-aţi plăcut şi căruia i-aţi trimis în trecere un gând, un sentiment de iubire sincer? Această persoană nici măcar nu v-a văzut, dar ea a primit ce i-aţi trimis şi fără îndoială s-a simţit înbogăţită. Ei bine, atunci când sunteţi subit fericit, e pentru că un locuitor al lumii invizibile, trecând pe lângă voi, v-a privit şi v-a lansat o rază de iubire care a atins inima voastră. Da, în lumea invizibilă există fiinţe care vă îndrăgesc şi când vă întâlnesc, ele vă aruncă o privire bună. Dar se poate să întâlniţi un inamic, şi în acel moment vă veţi simţi brusc rănit, lovit. Peste tot pe pământ, mulţimi de oameni se întâlnesc, se amestecă şi fac schimburi între ei. Este la fel şi în lumea invizibilă: aici, deasemenea, ne mişcăm în mijlocul unei mulţimi de fiinţe; unele ne trimit unde benefice, altele curenţi nocivi, şi astfel se explică multe din stările noastre. Puterea privirii e imensă şi se întâmplă ca unele persoane să se îmbolnăvească pentru că, fie că în lumea vizibilă, fie că în lumea invizibilă, fiinţe care nu le iubesc le-au privit cu răutate. Trebuie să ne purtăm în aşa fel încât să nu privim urât orice ar fi. Pe pământ, oamenii se fulgeră fără încetare cu priviri ostile. Mulţumiţi că pe pământ legile sunt mai puţin severe decât în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că dacă un locuitor al Împărăţiei lui Dumnezeu îşi permite o singură privire ostilă, va fi imediat alungat şi va trebui să coboare şi să rătăcească în regiunile inferioare. Desigur, noi toţi am fost expediaţi pe pământ pentru că am aruncat măcar o privire rea! Ni s-a închis în nas poarta Paradisului şi am căzut într-un loc unde aceste greşeli sunt comise în mod cotidian. De altfel, războiul este una din consecinţele privirilor pe care oamenii nu încetează să şi le arunce unii altora. Trebuie să ne apropiem de alte fiinţe uitându-ne la ele cu dragoste spirituală, ca soarele, care privindu-ne în fiecare zi, ne trimite unde de viaţă. Soarele e o imagine a lui Dumnezeu, cea mai frumoasă, cea mai sublimă. În fiecare zi trebuie să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu pentru a-L contempla şi a încerca să atragem o privire a ochilor Lui. O singură privire de-a lui Dumnezeu poate să ne transforme, şi nu o vom mai uita niciodată. De aceea trebuie să lucrăm mult timp în a ne apropia de Dumnezeu, pentru a obţine ca El să ne arunce o privire. Viaţa spirituală începe prin educarea privirii. Evident, cuvântul privire este aici simbolic. Totul poate fi exprimat prin acest cuvânt: privirea e o proiectare de forţe, de energii benefice sau malefice, tenebroase sau luminoase. Astrologia a înţeles bine importanţa privirii. Studiaţi-o şi veţi vedea că ea se explică pe de-antregul prin privire: o planetă într-o temă aruncă o proastă privire la o alta şi aceasta atrage pentru persoana respectivă anumite condiţii dificile din care ea nu poate ieşi decât cu mare suferinţă; pentru că “privirile” pe care astrele şi le aruncă se cristalizează în planul fizic, şi cum planul fizic opune o mare rezistenţă, nu putem să le modificăm foarte uşor. Pentru a neutraliza influenţele proaste ale planetelor, trebuie să începem prin a învăţa să privim cu bunătate toată creaţia, de la pietre, plante, la stele... Pentru că atunci Cerul însuşi ne va arunca priviri favorabile, neutralizând tot ceea ce am primit de la duşmanii noştri din planurile fizic, astral, mental, pe timpul tuturor încarnărilor. Privirea e punctul de plecare a multor lucruri în viaţă. Dragostea, accidentele încep cu o privire. Un bărbat a văzut o femeie, i-a aruncat o anumită privire şi ea s-a îndrăgostit de el; înlănţuirea tuturor evenimentelor care vor urma provin din această privire. La fel, cel ce priveşte urât declanşează dezordini şi conflicte. Studiaţi această problemă în viaţa voastră familiară, în viaţa socială, şi veţi vedea că multe lucruri depind de maniera în care fiinţele se privesc unele pe altele. A se privi, e o întreagă ştiinţă; nu s-a studiat încă suficient influenţa privirii asupra destinului omului. Nu spuneţi că e un detaliu fără importanţă. Totul este în privire, pentru că e o sinteză a fiinţei, şi în plus, imprimă o pecete peste tot unde se pune. Pentru a vă schimba privirea, trebuie să vă schimbaţi toată existenţa, felul vostru a gândi, de a simţi, de a acţiona, pentru că prin intermediul privirii se manifestă tot caracterul şi temperamentul unei fiinţe, toate calităţile şi defectele sale care se revarsă asupra altor fiinţe sau lasă o amprentă asupra obiectelor. Privirea e de o foarte mare importanţă, de aceea astrologia nu se înşeală definind horoscopul unui om ca o sinteză a privirilor pe care le-au aruncat astrele la naşterea sa. Când sunteţi furios pe cineva, aveţi tendinţa de a-i arunca priviri rele. Aveţi grijă, nu trebuie niciodată să aruncaţi priviri ostile; în astfel de momente, închideţi mai bine ochii şi transformaţi forţa ce acţionează în voi. Dacă aruncaţi priviri rele, veţi proiecta o forţă care va începe să acţioneze fără voia voastră, şi care se va întoarce într-o zi împotriva voastră. Încercaţi de asemenea să nu ţineţi prea mult ochii plecaţi, pentru că vă legaţi astfel de puterile subterane. Ridicaţi-vă privirea din când în când spre cer, pentru a vă detaşa. Desigur, nu e bine să priviţi prea mult nici în sus. Şi dacă vorbiţi cu cineva privindu-l, nu vă îndreptaţi brusc privirea spre sol; nu e bine. Când vreţi să ştiţi ce e pe cale să facă cineva care e în apropierea voastră, întoarceţi fără grabă capul spre el; nu vă mulţumiţi să-i aruncaţi o privire ca de verificare, e un obicei rău care dovedeşte că vă lipseşte sinceritatea, francheţea. În timpul unei conversaţii, nu trebuie să ascundeţi ochii, pentru că acest gest pune o barieră între lumea exterioară şi privirea interioară. Va veni o zi când oamenii se vor privi aşa cum îi priveşte Dumnezeu. Nu vor mai avea gânduri rele unii faţă de alţii şi fiecare va exprima liber dragostea şi surâsul său prin intermediul ochilor. Privirea este limbajul lui Dumnezeu. Dumnezeu şi îngerii vorbesc prin intermediul privirii. În Cer, nimeni nu are timp să se oprească pentru a vă vorbi: îngerii parcurg spaţiul cu o mare viteză, superioară celei a luminii, iar în trecere vă aruncă o privire de care vă veţi aduce aminte o eternitate şi care vă va vindeca, vă va ilumina, vă va salva. Nimic de pe lume nu se poate compara cu aşa o privire. E adevăratul limbaj al Cerului. În viitor, oamenii nu îşi vor vorbi decât prin ochi, pentru că gura nu e capabilă să exprime toate sentimentele subtile. Imaginaţi-vă că, trecând pe stradă, întâlniţi anumite persoane care vă aruncă fiecare o privire pură, sinceră, luminoasă. Veţi avea impresia că intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă sunteţi dezdădejduit, veţi fi imediat vindecat, reactivat, de aceste priviri pline de încredere. Experienţa deja v-a învăţat care este puterea privirii. E păcat că aţi făcut numai experienţe cu priviri care v-au tulburat sau v-au rănit. Să ne oprim acum câteva minute şi fiecare dintre voi să încerce să trimită tuturor fiinţelor de pe pământ priviri de lumină şi de dragoste... Cel care nu e stăpânul privirii sale nu poate fi acceptat într-o Şcoală iniţiatică. Dacă declanşaţi zilnic inconştient forţe negative, cum speraţi să primiţi cele mai mari revelaţii din Cer? Adevăraţii discipoli ai Ştiinţei divine ştiu să trimită privirea şi salutul lor fiinţelor luminoase ale lumii invizibile. Ei ştiu să-şi trimită în fiecare zi salutul lor acestor fiinţe şi să-l primească pe al lor în schimb; ei se simt astfel din ce în ce mai întăriţi şi iluminaţi.

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)

Partea a 12-a

MÂNA Totul trece şi se transmite prin mâini şi asupra a tot ce atingeţi lăsaţi urme pe care voi singuri le imprimaţi. Faptul că se poate ca după amprentele digitale să se descopere identitatea unei anumite persoane, şi că în întreaga umanitate nu există două amprente identice dovedeşte că mâna e capabilă să exprime caracterul unic al unei fiinţe. Tot ceea ce trece prin mâinile voastre, fluidele voastre, emanaţiile voastre, se impregnează cu chintesenţa fiinţei voastre. Un adevărat medium, un adevărat clarvăzător poate, plecând de la un obiect pe care l-aţi atins, să cunoască calităţile voastre, defectele voastre, starea voastră de sănătate, evenimentele vieţii voastre actuale şi ale vieţii voastre trecute. Lăsaţi deci amprente pe toate obiectele pe care le atingeţi. Când dăruiţi un obiect cuiva, odată cu acel obiect daţi şi ceva din voi înşivă, şi dacă nu trăiţi o viaţă convenabilă, el va transmite undele negative pe care le-aţi introdus în el. Chiar dacă acel cadou e un obiect magnific şi de mare preţ, el nu va face nici un bine celui căruia l-aţi dăruit. Pentru că nu e suficient a dori să facem o plăcere cuiva pentru a-i face şi un bine. Pentru a face bine, trebuie ca nu numai inima, dar şi intelectul şi corpul fizic, prin emanaţiile lor pure şi luminoase, să realizeze acel bine. Dacă nu, daţi ceva bun, dar învelit de miasme. Mâinile noastre sunt ca nişte antene care au posibilitatea de a atrage şi de a recepţiona curenţi de energie din oceanul cosmic în care suntem scufundaţi. Şi dacă nu captăm decât foarte slab aceşti curenţi, e pentru că conştiinţa noastră e în altă parte sau e adormită. Magii ştiu să se folosească de mâinile lor pentru a primi forţe sau de a le proiecta, pentru a le reţine sau a le orienta, pentru a le amplifica sau a le diminua... Se spune în Vechiul Testament că atunci când Moise ridica mâna în timpul bătăliilor, poporul său obţinea victoria. Pentru că Moise cunoştea puterile mâinii, el proiecta forţe şi atrăgea entităţi care veneau să-i ajute pe războinici; şi când bătălia se prelungea şi el începea să obosească, veneau alţi bărbaţi să-i susţină braţul. Dacă putem utiliza puterea mâinii pentru ostilităţi, de ce să nu o utilizăm pentru a crea dragoste şi armonie? Când unii sunt pe cale de a se masacra, ridicaţi mâna şi ei vor arunca armele pentru a se îmbrăţişa. Ei nu vor mai vrea să se bată, pentru că vor recepţiona undele benefice pe care le trimiteţi. Doar cel ce ştie cum să ţină mâna pentru a primi forţe şi a le proiecta asupra lui însuşi şi asupra altora pentru a echilibra, a curăţa, a hrăni, a anima, devine un fiu al lui Dumnezeu. Importanţa mâinii apare în particular în viaţa cotidiană, pentru că ea serveşte ca mijloc de comunicare între fiinţe. Când oamenii se întâlnesc sau se despart, ce fac ei? Ei ridică braţul, pentru a saluta, sau îşi strâng mâna. De aceea, trebuie să fiţi vigilenţi asupra a ceea ce daţi cu mâna. Dacă o faceţi pentru a saluta, e pentru a face bine, e pentru a da ceva. Cel ce nu ştie să dea nimic arată cât de sărac şi mizerabil este. Evident, pentru mulţi, o strângere de mână sau un salut al mâinii nu sunt decât semne convenţionale, şi în acest caz, ar fi mai bine să se abţină. Dacă salutăm distant, rămânând închişi, e inutil. Dar pentru cei care au conştiinţa trează, e un gest formidabil de semnificativ şi operant prin care poate încuraja, consola, umple de viaţă creaturile, prin care le poate da multă dragoste. Un salut trebuie să fie o adevărată comuniune, să fie puternic, armonios, viu. Dar mâna nu e numai un mijloc de a intra în relaţie cu fiinţe umane, ea e de asemenea un mijloc de a intra în relaţie cu natura. Când un adevărat mag deschide uşa sa, dimineaţa, el salută toată natura, arborii, cerul, soarele... El ridică mâna şi spune bună ziua întregii creaţii. Poate vă întrebaţi la ce serveşte acest lucru... Ei bine, pentru a se lega de îndată la sursa vieţii. Da, pentru că natura vă răspunde. Când mă apropii de un lac, de un minte, de o pădure, le salut şi le vorbesc. Şi de câte ori, dimineaţa, ies în grădina mea, salut toată natura şi îngerii celor patru elemente, îngerul aerului, al pământului, al apei şi al focului, şi chiar gnomii, ondinele, syfele, salamandrele. Atunci, îi văd, cântă, dansează, sunt mulţumiţi. Şi arborilor, pietrelor, vântului le spun de asemenea: “Salut! Salut!” Încercaţi să faceţi şi voi la fel, şi veţi simţi în interior că ceva se echilibrează, se armonizează, şi multe obscurităţi şi lucruri neînţelese vă părăsesc, foarte simplu, pentru că v-aţi decis să salutaţi natura vie şi creaturile care o locuiesc. În ziua în care veţi şti să întreţineţi aceste legături vii cu întreaga natură, veţi simţi adevărata viaţă intrând în voi. Mâna e un instrument magic. Tot ceea ce fac oamenii în prezent cu ea e nimic în comparaţie cu ceea ce ar putea face. Prin mâini, omul ajunge la tot ce posedă şi tot viitorul său este încă în mâinile lui. Mâna e o fiinţă vie, ea are creierul său, sistemul său nervos, stomacul său. Da, la fel cum universul se reflectă în diferitele organe ale corpului nostru, organele corpului nostru se reflectă în mână. Faţă de corpul nostru, mâna are aceleaşi relaţii pe care la are corpul nostru faţă de univers.

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)

Partea a 11-a

CELE TREI MARI LEGI ALE MAGIEI I Legea înregistrării Se poate să ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu, să credem sau să nu credem în îngeri sau în diavoli, în Cer şi în Infern, dar există un lucru asupra căruia nu ne putem îndoi, anume că gândurile, sentimentele noastre se înregistrează în noi şi în afara noastră, lasă deci urme. Cunoaşterea acestei legi este la baza întregii vieţi morale şi spirituale: din moment ce totul se înregistrează, nu ne putem permite să facem orice, să avem orice gând, orice sentiment, orice dorinţă, pentru că vor exista consecinţe. Evident, această idee e nouă pentru mulţi. Faptul că există oamenii care sunt inteligenţi, instruiţi, avansaţi tehnic, care fac înregistrări, asta da, aşa e, nu avem decât să vedem atâtea imagini, cuvinte, muzică care sunt înregistrate. Dar natura, cum poate ea face înregistrări? Ei bine, aici vedem câţi oameni sunt ignoranţi. În realitate, nu putem găsi nimic în lumea vizibilă care nu există deja în lumea invizibilă. Inteligenţa cosmică a devansat oamenii şi chiar i-a depăşit: înregistrările sale sunt de o natură mult mai subtilă decât aceea pe care ei ar putea-o face. Inteligenţa cosmică, care a vrut să aibă arhive, a decis ca toată istoria universului să fie înregistrată; ea a conceput creaţia în aşa fel încât pământul, munţii, şi mai ales pietrele să conserve această istorie. Fiecare eveniment se reflectă în toate obiectele din jur şi lasă urme, şi putem spune că aceste urme sunt de neşters, ele sunt profund ascunse sub alte straturi care sunt îngrămădite deasupra, dar există şi putem să le regăsim. Aceste urme reprezintă arhivele “Akashe”. Dar cum oamenii nu şi-au dezvoltat acele facultăţi care le-ar permite să descifreze aceste înregistrări, ei emit ipoteze şi construiesc teorii pe care sunt repede obligaţi să le abandoneze pentru că se arată inexacte. Marile evenimente ale istoriei universului sunt înregistrate, de asemenea şi micile evenimentele ale vieţii noastre cotidiene. Tot ceea ce facem în locurile în care locuim lasă amprente, imagini, clişee, o întreagă memorie e acolo, fixată în planul eteric, pe pereţi, pe mobile, pe obiecte, şi dacă apelăm la un medium sau la o persoană sensibilă, ea vă va putea spune în detaliu ce s-a întâmplat în aceste locuri. Lăsăm urme pe toate obiectele pe care le atingem, şi chiar dacă nu le atingem, însăşi prezenţa noastră, corpul nostru astral, etc., se imprimă pe ele. Iar asupra locurilor pe unde trecem, asupra persoanelor pe care le frecventăm, lăsăm de asemenea urme, bune sau rele, luminoase sau întunecate. De aceea e atât de important de a lucra asupra gândurilor şi sentimentelor pentru a le ameliora, a le purifica, pentru că ştim că nu numai prin actele noastre, ci şi prin gândurile, sentimentele noastre putem face rău sau bine. Dar înainte de a se înregistra şi de a lăsa urme în exteriorul nostru, gândurile şi sentimentele noastre se înregistrează şi lasă urme în noi. De aceea, cel care a nutrit mult timp gânduri şi sentimente de gelozie, egoism, răutate va sfârşi într-o zi prin a fi paralizat şi otrăvit de toate urmele lipicioase şi întunecoase pe care gândurile şi sentimentele lui le-au lăsat în el. Proba că totul se înregistrează în noi e că o persoană poate să-şi aducă brusc aminte o scenă petrecută cu zeci de ani în urmă, în copilărie. Altele, victime ale unui grav accident în care erau pe punctul de a muri, povestesc cum şi-au văzut toată viaţa derulându-se invers cu o mare viteză, ca o bobină de film. Cum se face că acestea nu au fost şterse? Cunoscând această lege a înregistrării, sunteţi obligat să fiţi rezonabil, prudent, atent, pentru a nu comite acte reprobabile, pentru că, mai repede sau mai târziu, nu numai că acestea vă vor reveni în conştiinţă şi veţi avea remuşcări, dar vor produce evenimente şi fenomene supărătoare. Pentru că, nu numai că totul se înregistrează, ci în virtutea legii afinităţii, ceea ce aţi înregistrat rău va produce efecte în lumea vizibilă şi invizibilă, perturbând ordinea atomilor şi electronilor şi atrăgând forţe ostile care vor veni să vă înhaţe într-o zi. Desigur, mulţi acceptă această idee a unei legi a înregistrării, dar nu ajunge de a o accepta, trebuie ca în viaţa cotidiană să ţinem cont de existenţa ei peste tot, orice aţi face, străduiţi-vă să nu lăsaţi decât urme luminoase. Sunteţi pe un drum: binecuvântaţi acest drum cerând ca toţi cei ce trec pe acolo să primească pacea şi lumina şi să fie antrenaţi spre calea bună. De ce să trăiţi în inconştienţă şi să nu înregistraţi decât dezordini şi murdării? De ce să nu încercaţi să lucraţi ca soarele care impregnează fără încetare universul cu lumina sa, căldura sa, viaţa sa, generozitatea sa? Încercaţi să nu vă lăsaţi atraşi de activităţi haotice, distructive, negative, pentru a învăţa cum să acţionaţi faţă de creaţie şi creaturi. Şi peste tot, asupra a tot ce atingeţi, peste tot pe unde mergeţi, gândiţi-vă să nu lăsaţi decât urme de lumină şi de dragoste, pentru ca oamenii să vibreze la unison din ce în ce mai mult cu lumea divină. II Legea afinităţii Toţi cei care au studiat relaţiile dintre fiinţa umană şi cosmos au descoperit că există între acestea o corespondenţă absolută. Fiecare vibraţie tinde să găsească o altă vibraţie asemănătoare cu ea pentru a fuziona cu ea, toate creaturile, prin vibraţiile lor şi prin lungimea lor de undă, intră în raport cu alte fiinţe, alte entităţi şi alte forţe în univers care posedă aceeaşi lungime de undă, aceleaşi vibraţii. Deci, prin gândurile, sentimentele, actele sale, omul întră în afinitate cu regiuni, creaturi vizibile sau invizibile care posedă aceleaşi lungimi de undă şi le atrage. Dar cum oamenii ignoră aceste adevăruri, ei fac totul fără să se gândească şi apoi sunt miraţi de a se găsi în situaţii groaznice. Să presupunem că avem pe o masă mai multe diapazoane dintre care numai două sunt de lungimi egale. Dacă facem să vibreze fiecare dintre aceste diapazoane, ele vor da un sunet diferit, dar dacă facem să vibreze unul dintre cele două diapazoane care au aceeaşi lungime, al doilea, fără a fi atins, va răspunde la vibraţia primului, emiţând acelaşi sunet ca el. Cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar ceea ce nu cunoaşteţi este importanţa acestei legi. Pentru că, în realitate, se petrec exact acelaşi lucruri între fiinţa umană şi tot ceea ce există în univers. Dacă vă străduiţi să aveţi numai gânduri luminoase, sentimente pure, generoase, veţi atrage din spaţiu entităţi, elemente, care sunt în afinitate cu gândurile şi sentimentele voastre, şi astfel veţi fi din ce în ce mai mult ajutaţi, susţinuţi. Lumina Ştiinţei iniţiatice ne dă toate puterile de a crea viitorul pe care îl dorim. Şi dacă ştim să alimentăm în noi anumite stări interioare elevate, nimic nu va putea să ne împiedice să întâlnim fiinţe frumoase, luminoase, nobile, pe care dorim să le întâlnim, De câte ori nu vă simţiţi dezorientaţi, nefericiţi! Nu mai ştiţi ce să faceţi pentru a ieşi din această stare şi rămâneţi aşa, făcându-vă griji. De ce nu încercaţi să mergeţi lângă fiinţe care vă pot ajuta? Aceste fiinţe sunt aici, peste tot, aproape de voi, şi dacă nu fac nimic pentru a vă ajuta, este pentru că nu ştiţi să le chemaţi. Pentru a le face să vă audă vocea, trebuie cel puţin să încercaţi să aveţi o gândire benefică, sentimente benefice, să îndepliniţi un act dezinteresat; atunci, aceste fiinţe simţind că vibraţi pe aceeaşi frecvenţă cu ele, vor fi obligate să se apropie de voi pentru a vă veni în ajutor. Gândurile, sentimentele, actele voastre sunt cele care determină absolut natura elementelor, forţelor şi fiinţelor care vor fi trezite undeva în spaţiu şi care, mai repede sau mai târziu vor sosi la voi. Această lege a afinităţii e una dintre cele mai mari legi magice şi ea trebuie să vă conducă întreaga viaţă. În fiecare zi, când simţiţi anumite gânduri, sentimente ce vă traversează spuneţi-vă: “Iată, acest gând, acest sentiment, este obligatoriu în afinitate cu elemente, regiuni ale spaţiului, de o natură determinată. Dacă intru în relaţie cu ele, voi atrage ceva bun sau ceva rău?” Dacă vedeţi că e bun, mergeţi, dacă nu, atenţie! V-am mai spus: noi suntem ca nişte peşti în oceanul cosmic. Peştii trăiesc în mare, în oceane, şi fiecare atrage spre el elementele care corespund naturii sale, pentru a forma corpul său: o anumită talie, un anumit cap, mare sau alungit, o anumită coadă, anumiţi solzi, strălucitori, coloraţi, sau şterşi şi cenuşii. E la fel şi pentru noi: suntem peşti aruncaţi în oceanul vieţii şi devenim într-un fel sau altul după elementele pe care le-am atras pentru a forma diferitele noastre corpuri: fizic, astral, mental, etc. Întâlniţi, de exemplu o fiinţă handicapată în toate domeniile: aceasta vine din încarnările anterioare unde, din ignoranţa sa sau din voinţa sa slabă, a atras entităţi şi curenţi negativi care acum o tulbură şi o ţin legată. Alţii, din contră, au atras în încarnările lor precedente toate elementele care fac din ei acum fiinţe inteligente, capabile, frumoase, pe care toţi le iubesc şi le admiră. Vedeţi cât e de important să cunoaşteţi această lege a afinităţii şi trebuie să vă puneţi imediat pe treabă pentru a atrage particule de o natură aşa de luminoasă, încât totul să înceapă să se amelioreze în voi. III Legea acţiunii şi reacţiunii Putem studia lucrurile din multe puncte de vedere: fizic, chimic, astronomic, politic, financiar, etc., şi este foarte bine, dar când nu le studiem din punct de vedere magic, nu cunoaştem esenţialul. Da, dacă nu cunoaştem cum acţionează lucrurile asupra noastră, cum ne influenţează, nu cunoaştem esenţialul. Ori, totul acţionează asupra noastră, tot ce trăieşte în natură ne influenţează: soarele, stelele, plantele, pietrele, animalele... Chiar şi comportamentul oamenilor este şi el magic: privirile, gesturile, cuvintele. Din păcate, prea puţini dintre ei sunt conştienţi de efectele care se produc: ei gesticulează, aruncă priviri rele, proferează cuvinte negative, fără a şti că, de fapt, cosmosul e ca un imens perete care le retrimite ca un ecou fiecare din manifestările lor. Dacă vă plimbaţi într-o căldare de munţi şi începeţi să strigaţi: “Vă iubesc”, ecoul va răspunde: “Vă iubesc... iubesc... iubesc...” Pentru tot din viaţa noastră e la fel: nu numai că nimic nu rămâne fără efect, dar mai mult, cum o arată legea ecoului, tot ceea ce faceţi revine înapoi: e ceea ce numim legea acţiunii şi reacţiunii. Dar consecinţele conduitei noastre nu se fac simţite imediat, ele ating mai întâi alte persoane, părinţii, prietenii şi uneori chiar fiinţe foarte îndepărtate, pe care nu le cunoaştem şi care recepţionează undele emise de gândurile, sentimentele, actele noastre. Voi lua acum un alt exemplu: o experienţă care a fost făcută de fizicianul Graversande. Se suspendă alăturat o serie de bile ce se ating unele de altele. La o extremitate a rândului, depărtăm prima bilă şi apoi o lăsăm să cadă: ea va lovi imediat a doua bilă. Dar în acel moment se va petrece ceva de mirare: toate bilele vor rămâne imobile cu excepţia ultimei, care se îndepărtează cu un anumit unghi din poziţia sa iniţială. Iată un fapt de o importanţă considerabilă: ultima bilă din serie e cea care suportă consecinţele şocului, în timp ce celelalte bile acţionează ca simpli transmiţători. Dacă vom reflecta asupra acestei legi, vom găsi un mare număr de aplicaţii în existenţa noastră. Fiecare ţară, fiecare societate reprezintă un sistem de bile legate între ele; dacă unul dintre membrii săi comite o crimă, care e bila ce se va depărta, adică va plăti greşeala? Ultima bilă din seriea căreia îi aparţine această societate. Dar ignorăm tot timpul cine va fi această ultimă bilă. Înţelegeţi acum natura legăturii care există între oameni. Credeţi că puteţi face un anumit lucru fără consecinţe pentru voi înşivă. Da, poate pentru moment, dar alţii vor fi atinşi, ei reprezintă ultima bilă din serie. E adevărat pentru bine, ca şi pentru rău. Prima bilă poate să spună: “Am lovit vecina mea şi nu s-a întâmplat nimic.” Da, aparent, nu s-a produs nimic, dar ea nu ştie că ultima bilă din serie a fost atinsă. Şi aceasta nu e totul. Pentru că ultima bilă care a suportat şocul se îndepărtează şi recade şi se produce acelaşi fenomen în sens invers, noi vibraţii se propagă din aproape în aproape şi acum prima bilă din serie e cea care se îndepărtează şi recade. Ea suportă deci şocul reacţiunii. Aceasta semnifică că nefericirile noastre provin din greşelile pe care le-am făcut în trecut sau chiar în vieţile anterioare; suportăm acum reacţiunea. Cel ce are timp să studieze şi să verifice va recunoaşte adevărul acestei legi. Vreţi să fiţi iubit? Iubiţi, e foarte simplu. Cel ce iubeşte provoacă aceleaşi forţe în univers şi aceste forţe vor reveni într-o zi la el. Chiar dacă vrea să scape, nu v-a putea, toată lumea îl v-a iubi. Sunt, dacă vreţi, aceleaşi legi ca în agricultură. Da, putem spune că agricultura se bazează pe legea acţiunii şi reacţiunii: recoltăm ceea ce semănăm. Aţi semănat un grăunte de grâu şi recoltaţi zece. Vedeţi, totul vine amplificat. Atunci, de acum înainte, fiţi atenţi, nu numai la tot ceea ce faceţi, dar şi la gândurile, sentimentele, dorinţele voastre, pentru că dacă încep prin a face rău altora, într-o zi voi veţi fi loviţi la rândul vostru.

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)

Partea a 10-a

FACEM MAGIE CU TOŢII Pentru majoritatea oamenilor cuvântul “magie” e un cuvânt care îngrijorează. Am văzut oameni îngroziţi când se pronunţa acest cuvânt în faţa lor. Şi totuşi, toţi fac magie, nu fac decât aceasta, numai că ei cred că în magie e obligatoriu să faci anumite ceremonii purtând veşminte bizare, bolborosind incantaţii, pronunţând formule de conjuraţie, de vrajă, şi manipulând în mijlocul vaporilor mai mult sau mai puţin rău mirositori tot felul de obiecte heteroclite. Şi tocmai aici se înşeală. Magia, e toată existenţa noastră. Toate actele (adică gesturile, privirile, cuvintele), toate sentimentele şi gândurile sunt magice. Tot ceea ce omul e susceptibil să facă în cele trei planuri: fizic, astral, mental, este magie. Şi după natura bună sau rea a ceea ce face, dacă construieşte sau distruge, dacă crează armonie sau dezordine, el se manifestă ca un mag alb sau negru. Numai ignoranţa oamenilor îi împiedică de a şti unde se află, şi ce fabrică. Desigur, pentru majoritatea oamenilor, se poate spune că actele lor nu sunt nici perfect albe nici perfect negre, ei nu sunt cu adevărat puternici într-o formă de magie sau în alta. Dar faptul că fiecare bărbat şi fiecare femeie e un magician, o magiciană, e absolut adevărat. Când aveţi sentimente rele, gânduri rele, e vorba deja de magie neagră, pentru că murdăriţi, dezagregaţi ceva, şi după legile universale, tot ceea ce produce un astfel de efect intră în categoria magiei negre. Şi tot ceea ce e armonizează, construieşte, înfrumuseţează, iluminează, intră în categoria magiei albe. Deci, în loc de a scoate strigăte când aud vorbind de magia neagră, oamenii ar face mai bine să conştientizeze importanţa a tot ceea ce fac. Da, pentru că vedem destui oameni care n-au deschis niciodată o carte de magie neagră, care nici măcar nu cred că magia neagră e posibilă, dar care, prin comportamentul lor, sunt în realitate adevăraţi magicieni negri. Un mag e un medium care furnizează spiritelor materia primă graţie căreia ele pot intra în contact cu planul fizic şi pot acţiona asupra lui. Natura preocupărilor sale, activităţile sale fac ca să se degaje din el fluide determinate şi aceste fluide permit spiritelor de a lua formă şi de a acţiona. La simpla prezenţă a unei fiinţe animate de gânduri criminale, o multitudine de spirite au şi venit pentru a se servi de toate miasmele care se degajă din ea, pentru a face rău. Nu ea este cea care face răul, dar furnizează mijloacele, materia de care ele se servesc. Şi invers, prezenţa unui mag alb furnizează spiritelor luminoase materia de care ele se servesc pentru a aduce binecuvântări. Vreţi să lucraţi pentru lumină, vreţi să faceţi bine? Se degajă atunci din voi o materie foarte pură pe care spiritele lumii invizibile vin să o culeagă, exact cum albinele vin să culeagă nectarul florilor pentru a face mierea. Vă voi da acum un exemplu pentru a vă arăta cum trebuie să citiţi în cartea naturii vii. Când lăsaţi resturi de mâncare în bucătăria voastră, de ce sosesc aşa de repede tot felul de insecte, furnici, viespi, etc... pentru a se hrăni? Pentru că murdăria le atrage pe aceste mici gângănii. Dar faceţi curăţenie, şi ele vor dispărea. În acelaşi fel trebuie să ştiţi că dacă veţi păstra anumite impurităţi în sentimentele sau în gândurile voastre, acestea vor atrage indezirabili cărora le place să se hrănească cu aceste murdării, şi nu veţi mai putea scăpa de ei. Priviţi: chiar dacă încercaţi să omorâţi insectele sau să le vânaţi, nu faceţi nimic: de îndată ce veţi lăsa din nou deşeuri la iveală, ele vor apărea din nou, pentru că vin tot timpul altele. Pentru a le alunga, faceţi curăţenie şi gângăniile vor merge să-şi caute hrana în altă parte. Şi în planul astral, în planul mental, există de asemenea gânduri şi sentimente care fermentează, putrezesc, e aceeaşi lege. Trebuie deci să vă debarasaţi de aceste impurităţi şi indezirabilii vor pleca. Când văd comportamentul unor anumite persoane, ştiu deja că ele atrag o întreagă delegaţie de spirite tenebroase care vin să le solicite, pentru ca ele să intre în confreria lor. Spiritele tenebroase le spun: “Vei avea bani, vei avea un loc în societate, vei avea o putere formidabilă, vei avea toate femeile pe care le vei vrea, vino cu noi.” Şi ele sunt atât de ignorante şi proaste încât le urmează. Veţi spune: “Dar n-am mai văzut aşa ceva!” Ei bine, eu o văd în fiecare zi. Spiritele tenebroase sunt îmbrăcate, ele nu se prezintă la voi cu coarne, cu o coadă despicată şi cu toate cazanele Infernului, ele nu au interesul de a vă speria; din contră, ele vă promit că o să vă vedeţi toate dorinţele satisfăcute, şi revin până când, ca un fruct prea copt, cădeţi în capcana lor. Iată cum se întâmplă să seducă oameni: prin promisiuni de putere, plăcere şi bani. Astfel, mulţi devin candidaţi pentru Loja neagră, pentru că nu pot obţine rapid toate aceste avantaje fără a manifesta egoism, duritate, necinste. Dar Loja albă, şi ea, trimite o delegaţie; şi aici sunt creaturi magnifice care încearcă să lumineze oamenii despre toate binecuvântările care-i aşteaptă dacă se angajeajă pe drumul luminii. Spiritele răului şi cele ale binelui lucrează în acelaşi fel, dar în direcţii opuse. Metodele sunt aceleaşi, nu e nici o diferenţă, în afară de scop, de direcţie. Spiritele binelui vă spun: “Se poate să nu obţineţi nici gloria, nici bogăţie, pentru că ele sunt ale Prinţului acestei lumi, dar noi avem alte lucruri să vă dăm: lumina, pacea, cunoaşterea şi mai ales viaţa, viaţa abundentă. Vreţi să veniţi cu noi?“ Dacă sunteţi luminaţi, dacă aveţi discernământ, ascultaţi vocea spiritelor celeste; dacă nu, desigur, veţi cădea în capcanele spiritelor tenebroase. Nu există creaturi în faţa cărora spiritele luminoase să nu se prezinte, dar dacă aceste creaturi rămân surde la vocea lor, ce pot ele face? Sunt obligate să le abandoneze şi să le lase în faţa propunerilor Lojei negre, care se prezintă într-un mod mult mai încântător pentru ele, pentru că se referă la nevoile şi satisfacţiile planului fizic. Cât despre nevoile planului spiritual, ne simţim mai puţin stimulaţi să le satisfacem - e atât de departe! - şi astfel ne lăsăm în voia spiritelor tenebroase. Da, şi mai departe vedem consecinţele: tot ceea ce emană dintr-o fiinţă care refuză să ia drumul ascensional al luminii, al dragostei, al dezinteresului, e prozaic, tern, distructiv. Peste tot pe unde trece această fiinţă, fără a o şti, fără a vrea, produce stricăciuni. Cum? Imaginaţi-vă că detestaţi pe cineva: spuneţi des că v-ar aranja mai bine să fie mort. Desigur, nu aţi merge până la a-l omorî, nu se decide chiar aşa de uşor o crimă, pentru că vă expuneţi la riscuri. Dar vă gândiţi la această moarte, o doriţi... Ei bine, să ştiţi că veţi fi responsabili de moartea altcuiva din oameni. Pentru că dorinţele voastre, gândurile voastre circulă şi influenţează undeva, mai departe, persoane care sunt în aceeaşi dispoziţie ca şi voi şi care doresc, la rândul lor, să scape de un duşman. Dacă dorinţa lor de răzbunare e mai puternică, sau dacă au o voinţă mai mică de a rezista instinctului lor criminal, într-o zi, sub influenţa a ceva pe care ele nu-l înţeleg - un impuls, un curent care-i poartă - ele comit o crimă. Nu veţi şti niciodată nimic, dar în realitate, şi voi veţi fi vinovaţi. Şi într-o zi, când veţi merge în cealaltă lume şi vi se vor prezenta consecinţele gândurilor, sentimentelor şi dorinţelor voastre negative, veţi fi înspăimântaţi să vedeţi că aţi fost cauza atâtor nenorociri. Din contră, dacă toată viaţa voastră v-aţi străduit să nu aveţi decât gânduri şi sentimente de lumină şi dragoste, ele vor circula şi vor influenţa favorabil multe persoane de pe pământ. Şi aici, atunci când veţi merge în cealaltă lume, vi se vor arăta toate realizările bune a căror cauză aţi fost. Veţi fi mirat, stupefiat. Veţi spune: “Dar nu e posibil, nu eu am făcut aceste lucruri!... - Ba da, ba da, vi se va răspunde. Priviţi, de exemplu, aţi trăit în acel an pe strada aceea unde anumite persoane erau gata să comită o crimă. Dar emanaţiile bune pe care le-aţi răspândit în trecere le-au făcut să se răzgândească şi ele au renunţat în final.” Adesea e nevoie de foarte puţin pentru ca o persoană să execute un proiect sau să renunţe, şi e posibil ca acest “foarte puţin” să depindă chiar de influenţele bune sau rele pe care le recepţionează fără ştirea sa. Nu trebuie să uităm niciodată că omul e plasat la limita lumilor superioară şi inferioară. Religia creştină a exprimat această idee prin imaginea îngerului păzitor care stă în dreapta sa şi a demonului care stă la stânga sa. Îngerul îl sfătuieşte, îl luminează, în timp ce demonul, din locul său, vrea să-l inducă în eroare pentru a deveni victima sa. E un fel simplist de a prezenta lucrurile, dar el corespunde unei realităţi. Cum v-am explicat, omul posedă două naturi: o natură inferioară, pe care am numit-o personalitate, şi o natură superioară, pe care am numit-o individualitate (A se vedea “Natură umană şi natură divină” Colecţia Izvor Nr. 213). După gradul său de evoluţie, omul dă importanţă uneia sau alteia dintre naturi, şi evident, după cum una sau alta se manifestă, el intră în contact cu entităţile lumii tenebrelor sau cu cele ale lumii de lumină. Unii spun că nu cred în entităţile lumii invizibile. Ei bine, chiar dacă cred sau nu, aceasta nu schimbă nimic: natura lor inferioară şi superioară există şi nu pot să nu le vadă manifestându-se. Omului îi revine sarcina de a şti sub ce influenţă vrea să se plaseze. Veţi spune: “Dar de ce Dumnezeu nu distruge aceste spirite ale răului?” Pentru că ele au permisiunea de a tenta, e meseria lor, iar voi nu trebuie să fiţi aşa de stupizi pentru a cădea în capcanele lor! Dumnezeu nu l-a pedepsit niciodată pe Diavol pentru că tentează oamenii; oamenii sunt cei care trebuie să fie mai tari şi mai luminaţi, ei trebuie să înţeleagă unde înfloresc cu adevărat, trebuie să înţeleagă de ce e preferabil de a lua o anumită direcţie decât de a lua alta. Trebuie să fie convinşi cu adevărat. Nu ar fi un veritabil avantaj pentru o fiinţă umană să fie împinsă împotriva voinţei ei pe drumul binelui şi al luminii. Creatorul şi spiritele celeste o lasă liberă pentru a-şi dezvolta conştiinţa şi a învăţa să devină responsabilă de orientările ei. Deci de noi depinde să ne întrebăm în fiecare zi: “Să vedem, astăzi, ce am spus, ce am făcut? Care au fost gândurile, sentimentele mele?” Şi dacă aţi acţionat rău, dacă aţi avut sentimente rele, gânduri rele, să ştiţi că aţi fost dat în lături de forţele negre şi trebuie să reveniţi pentru a o lua pe un alt drum. Cel ce intră în viaţa spirituală e obligat să ia în considerare lucrurile cu o conştiinţă lărgită; el trebuie să-şi dea seama că există legi pe care el nu le cunoaşte şi trebuie să înţeleagă acum necesitatea de a le cunoaşte şi de a le respecta. Magia nu este numai un act al voinţei, ea îmbrăţişează totalitatea activităţilor umane. În realitate, magia nu e altceva decât o prelungire a fizicii. Fizica studiază proprietăţile materiei şi legile care o guvernează. La fel e şi cu magia, cu diferenţa că magia merge mai departe, acţionând într-un domeniu mai subtil: cel al forţelor şi materiilor psihice. Şi e bine că magia nu a fost despărţită de fizică, pentru că într-o zi, aceeaşi oameni de ştiinţă, mai obişnuiţi, mai înţelegători, vor fi obligaţi să admită această realitate pe care până acum o calificau ca fiind neştiinţifică.

(preluat de la

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE colecţia IZVOR Nr. 226)