Scripturile Satenei (Partea VIII)

VIII. Aparitia religiei Exista destul de multe religii. Cele mai raspandite sunt: religia crestina, musulmana, mozaica si budista. Mai recent au aparut si religiile extremiste cum ar fi Satanismul, dar adeptii acestei religii sunt in numar foarte mic in comparatie cu celelalte. A existat si inca mai exista si paganismul, dar in eopca noastra si-a mai pierdut din prezenta. Se stie ca nici macar religia crestina nu este unitara, in sanul ei exista mai multe credinte: ortodoxa, catolica, luterana, anglicana, gruzina, armeano-gregoriana; in afara de acestea mai exista numeroase secte: evanghelica, baptista, adventista, secta stilistilor si a preumatomachilor, etc. Capul bisericii catolice, Papa de la Roma, se proclama loctiitorul lui Dumnezeu pe pamant, insa drepturile lui asupra acestui titlu sunt contestate categoric si chiar luate in deradere de ceilalti capi ai bisericilor crestine, care sustin ca nu Papa ci ei vorbesc in numele aceluiasi Dumnezeu si pe baza acelorlasi izvoare. Desigur, ar fi multe de spus in aceasta privinta. Un lucru insa trebuie sa intelegem bine: exista foarte multe religii si adeseori ele se bat cap in cap si se dusmanesc crunt. Istoria cunoaste nenumarate cazuri cand sangele a curs din belsug in timpul unor razboaie despre care se spunea ca se duc "pentru slava domnului", "pentru credinta adevarata", impotriva "necredinciosilor", etc. Daca cercetam insa lucrurile mai indeaproape, vedem ca toate religiile au o trasatura comuna: fiecare dintre ele presupune credinta in existenta unor forte supranaturale – dumnezeu, spirite bune si rele, ingeri, diavoli – si adorarea acestor forte supranaturale. Religia si credinta incearca sa se substituie stiintei. Crestinismul pune fortele supranaturale mai presus de natura, mai presus de om, sustinand ca omul nu le poate cunoaste si de aceea trebuie sa le venereze, sa caute sa le imbuneze si sa le atraga de partea lui. Pe de cealalta parte exista Satanismul, care este exact opusul crestinismului din mai multe puncte de vedere. Pune pret pe intelectualul omului si nu il limiteaza precum crestinismul. Inainte de aparitia BIbliei, oamenii credeau in fortele naturii le venerau ca pe niste zei. Primele reprezentari despre existenta unor forte necunoscute si atotputernice in puterea carora se gasesc si oamenii si toate obiectele care-l inconjoara, s-au nascut din neputinta omului primitiv in lupta lui impotriva naturii. Acesta a si fost izvorul primordial din care s-a format credinta in zei, diavoli, ingeri, spirite bune si spirite rele, precum si reprezentarile religioase despre facerea lumii si a omului de catre Dumnezeu. Dupa cum vedem, primele credinte religioase ale omului primitiv au constat in zeificarea obiectelor fenomenelor naturii. Omul adora soarele, cerul pamantul, apa, fulgerul, tunetul, vantul, etc. Divinizarea apei ocupa un loc foarte important in primele forme pe care le-a avut religia. Inca de la inceputul istoriei lor, oamenii isi dadeau perfect de bine seama de uriasa importanta a apei ca izvor al vietii. Seceta omora vegetatia, apa insa ii da viata. Raul in vesnica miscare este un drum viu, el nu numai ca-l poarta pe om din loc in loc, dar il si hraneste. Iar in perioada revarsarilor de primavara, raul devine o forta dusmanoasa si poate sa-i distruga casa si toata gospodaria. Oamenii inaltau rugaciuni raurilor, lacurilor si fantanilor, iar pentru a imbuna aceasta forta infricosatoare, ii aduceau jertfe: aruncau in apa cununi de flori, mancare, etc. Asa au aparut si ritualurile si jertfele aduse zeilor. Oamenii primitivi zeificau focul, caci acesta juca un rol foarte important in viata lor. Pe foc isi pregateau hrana, focul ii apara de frigul iernii, de fiarele de prada, etc. La inceput, focurile din vetre ardeau fara sa se stinga. Aprinderea focului necesita eforturi uriase si de aceea stingerea lui era privita ca o adevarata nenorocire. In momentul in care omul a invatat sa obtina focul prin frecare, el a facut un urias pas inainte pe calea dezvoltarii societatii si supunerii fortelor naturii. Odata cu descoperirea procedeelor de obtinere a focului, omul a capatat posibilitatea sa-si fiarba hrana, s-a pastreze si, prin urmare, sa nu mai fie silit sa iasa la vanatoare pe vreme rea. Astfel, focul a incetat sa mai fie o forta dusmanoasa. Descoperirea focului a provocat o adevarata evolutie in viata sociala, aducand omului dominatia asupra uneia din fortele naturii. Oamenii din vechime credeau ca focul poseda forta de a-i apara si de a-i purifica. Aceasta credinta s-a nascut probabil datorita faptului ca focul speria si alunga din jurul asezarilor omenesti fiarele salbatice. Ea a dainuit mult si dupa ce omul a invatat sa foloseasca focul. Oamenii sileau vitele sa treaca printre doua rauri de guri aprinse si sareau si ei peste foc ca sa se curete de boli si duhuri rele. Soarele este cel mai puternic izvor de viata pe pamant. Aici avem de-a face cu ramasite ale paganismului. Tema acestui capitol nu este paganismul asa ca nu intru in amanunte. Asadar, la aparitia religiei, oamenii credeau ca fenomenele naturii sunt fiinte supranaturale, zei inzestrati cu cunostinta, vointa si putere asupra oamenilor. Aparitia credintei in existenta sufletului constituie un moment foarte important in evolutia religiei. Aceasta credinta a aparut inca de atunci cand omul primitiv nu avea o idee justa despre felul cum este alcatuit corpul sau. Astfel de fenomene neintelese omului, ca somnul, bolile, moartea, etc. erau considerate drept rezultatul manifestarii unor forte misterioase, supranaturale. Credinta omului primitiv in existenta unui alt "eu", a sufletului, s-a putut intari mai ales datorita viselor. Visandu-l sanatos si infloritor pe fratele sau parintele tau mort, omul primitiv era convins ca in timpul somnului venise sa-l vada de cealalta lume un alter ego al celui decedat. Si deoarece in vis uneori mortul are insusiri si puteri pe care de fapt nu le poate avea – de exemplu zboara, umbla pe apa, trece prin foc si nu arde – omul primitiv a ajuns la concluzia ca ceea ce i se arata in vis nu e altceva decat sufletul mortului despartit de trup si ca acest suflet are insusiri supraomenesti, supranaturale. Oamenii primitivi isi explicau visul ca pe o stare anumita in care sufletul omului iese din corp si rataceste separat de el, o stare in care nu actioneaza omul, ci un alter ego al lui. In timpul somnului sufletul omului paraseste tupul acestuia si pleaca la drum. El se intalneste cu prietenii, cu rudele lui decedate, viziteaza locuri, pe unde omul a mai fost odata. De aceea era oprit sa trezesti pe cineva care doarme, caci s-ar fi putut intampla ca sufletul sa nu reuseasca sa se intoarca la timp in trupul parasit si atunci omul trebuia neaparat ori sa moara, ori sa se imbolnaveasca. De asemenea, nu se putea sa-l misti din loc, ca nu cumva sufletul sa nu-si mai gaseasca trupul parasit si omul sa moara. Dupa cum arata savantii, cuvantul "suflet" vine de la cuvantul "a sufla". Se credea ca dupa moarte, sufletul iese pe gura si pe nas. La multe din popoarele primitive au existat chiar capcane speciale pentru a opri sufletul in trup si a nu-l lasa pe om sa moara. Astfel, treptat, omul si-a creat in imaginatia sa o lume noua de fiinte pe care le respecta si le iubea – daca ii aduceau foloase – ori de care se temea – daca ii aduceau pagube. In imaginatia sa, omul primitiv popula cu aceste spirite aerul, pamantul, padurile si campiile. Intreaga natura ii aparea omului primitiv plina de duhuri rele si duhuri bune. Dupa credinta lui, aceleasi spirite puteau sa faca si bine si rau. Odata cu aceste reprezentari s-au nascut si primele ritualuri: mijloace cu care omul cauta sa determine spiritele sa actioneze in favoarea lui. Ca si religia, cultul religios se schimba si se complica o data cu trecerea timpului, pe masura ce se schimba si se complica viata sociala a oamenilor. Urme ale magiei primitive pot fi gasite insa la toate cultele religioase din zilele noastre, inclusiv cele crestine. Multa vreme crestinismul a facut casa buna cu paganismul. Traditiile ritualurilor pagane s-au dovedit a fi foarte trainice in constiinta oamenilor si in modul lor de viata. Aceste traditii se impleteau cu ritualurile si sarbatorile crestine. Asa, de pilda, sarbatorirea "nasterii lui Hristos" a pastrat in ea urme din vechea sarbatoare agricola Koleada. Pana nu de mult erau inca larg raspandite astfel de obiceiuri pagane ca ghicitul "de sarbatorile craciunului" si constumarea. In duminica floriilor trebuia sa ai neaparat ramuri inflorite de salcie care, dupa credinta slavilor, alunga duhurile rele si bolile pe care acestea pot sa le aduca. Urmele obiceiurilor pagane s-au pastrat si in obiceiurile de pasti. In zilele pastilor are loc, de pilda, "pomenirea" mortilor: rudele celor morti se duc la cimitir si aseaza pe morminte diferite bucate sarbatoresti si stropesc mormantul cu mied si apa. Asadar, in obiceiurile crestine se gasesc multe ramasite ale obiceiurilor pagane.

( Scrisa de Magus Hessian Mallzebuth (2006 – anul 41 Satanic) )